Vasile Ivașca. Cunoașterea „Filozofilor și Oamenilor religioși”. Deci cunoașterea prin „Credință și Știință.” Deci cunoașterea celor care nu au un nivel ridicat Yoghin.

Mare Zeu Vasile, Vasile în postura Lotus.

Mare Zeu Vasile, Vasile împreună cu Tati Shiva, Bagavan Vishnu, Marele Zeu Ganesha și Marile Zeițe Mahalakshmi și Sarasvati.

A venit timpul să ne lămurim ce este „cunoașterea.” A venit timpul să ne lămurim ce este un nivel de „conștiință inferior” și un nivel de „conștiință superior.” A venit timpul să facem deosebire între „conștiința inferioară” și „conștiință superioară.” Aceste cunoștințe filozofice, științifice și religioase sunt tipice oamenilor obișnuiți. Aceste categorii de oameni în procesul de cunoaștere folosesc metodele științei(experiență practică), metodele credinței și metodele filozofice, etc. Toată acestă lecție este relatată sub o formă condensată, nu îmi pierd timpul cu filozofii inutile în yoga.
 

Conștiința inferioară”. În continuare vom defini termeni și înțelesuri(filozofii) care definesc această conștiință inferioară. Să definim termenul de „Conștiință” din dicționar: este un cuvânt latin(conscienta care înseamnă cunoștință). Deci conștiința este forma cea mai înaltă de reflectare psihică a realității, proprie numai oamenilor, produs al activități creierului uman ; faptul de aș da seama și a înțelege. Aici intră o serie de termeni derivați ca: conștient, conștientiza, conștiincios, conștiinciozitate, dar pe care nu îi vom lămuri. Totuși eu vă spun că și animale au conștiință. Un iepure când fugi după el își dă seama că vrei să-l omorî, o ursoaică când te vede că te apropii de puii ei își dă seama că vrei să îi ei, o cloșcă când îi ei puiul în mână sare la tine până lași puiul jos. Toate aceste comportamente sunt trecute în programul subtil de funcționare a speciei respective. Pentru a avea conștiință omul(ființa rațională) este dotată cu o „proprietate specială” numită „cunoaștere”(latinescul cognoscere) față de animale. 1). A cunoaște înseamnă a lua cunoștință în mod veridic de obiectele și fenomenele înconjurătoare; a stabili natura, proprietăților unui lucru și relațiile sale cu alte lucruri. 2). A avea sau dobândi cunoștințe pe bază studiului și experienței etc. Aici intră o serie de termeni derivați ca: cunoaștere, cunoscător(-oare), cunoscut(-ă), cunoștință. Ca mijloace de a afla adevărul după modul de cercetare. a). Cunoașterea directă, când participăm la experiență și vedem cum se desfășoară aceasta, b). Cunoașterea indirectă, când nu participăm la experiență, dar o analizăm mental și o analizând prin logica gândiri, vedem dacă o aprobăm sau nu. Ca mijloace de aflare a adevărului în funcție de instrumentul de cercetare folosit.

A). Cercetarea științifică, care se bazează pe experiență. Iar experiența înseamnă întotdeauna experiența senzorială – adică experiență ce depinde în mod esențiale funcționarea unuia sau mai multe dintre simțurile noastre. Cuvântul empirism derivă din cuvântul grecesc „empiria” care înseamnă experiență. În acest caz un empirist susține că experiența este sursa întregii cunoașteri umane. Știința. Toate aceste cunoașteri din experiență se grupează azi sub termenul de știință. Cuvântul știință provine din latinescul scientia(cunoaștere). În Grecia antică filozofia(sophia) era cea care se ocupa de cunoaștere. Etimologie. Cuvântul etimologie derivă din două cuvinte grecești: episteme, însemnând „cunoaștere” și logos, însemnând ”studiu” al(sau teorie etc). Cuvântul filozofie derivă din două cuvinte grecești: philia=dragoste sau prietenie, și sophia= înțelepciune. Prin urmare, filozofia, etimologic vorbind, înseamnă „dragostea de înțelepciune”. În gândirea europeană expresia „teoria cunoașteri” este folosită interșanjabil cu epistemologia. În Grecia antică episteme era contrariul lui doxa, însemnând „credință,” dar în sensul de simplă opinie. Convingerea, este o condiție necesară cunoașterii, ea ne spune că nu putem cunoaște ceea ce nu credem. Adevărul, este o condiție necesară pentru a cunoaște. Analiza standard a cunoașterii ne spune că nu putem știi ceea ce nu este adevărat – cu toate că anumite lucruri, multe la număr, ar putea fi adevărate fără a fi cunoscute de noi. Întemeiere este o condiție necesară cunoașterii. Analiza standard a cunoașterii ne spune că nu putem cunoaște ceea ce credem fără temei. Primul lucru care trebuie clarificat este că întemeierea se separă de condiția adevărului. Scepticismul. Etimologic cuvintele moderne scepticism(subst.) și sceptic(adverb) provin ambele din cuvântul grecesc vechi skeptikos, ce poate fi tradus prin „căutător.” Scepticismul susține că oamenii manifestă o lipsă în cunoaștere. Cei mai convingători dintre sceptici nu trec de această simplă aserțiune. Vechi sceptici se distingeau ei înșiși de dogmatici(oameni care au ajuns la vederi și dogme stabilite). Raționalismul. Etimologic cuvântul raționalism provine din latină, ratio însemnând „rațiune”. În acest fel rațiunea trebuie înțeleasă, în acest termen, ca o referire la o facultate sau putere a minții umane. Rațiune mai este numită și intelect. Despre rațiune mai putem spune că ea ne dă o înțelegere ascunsă a ceea ce simțim prin simțuri. Un raționalist va susține că rațiunea este sursa întregi cunoașteri umane.

Maya iluzia universală îl devorează pe Tati Shiva după Indieni. Mare Zeu Vasile, Vasile în postura Vrkasana.

Metafizica.

Metafizica. Etimologic cuvântul metafizica derivă din cuvântul grecesc meta, un prefix însemnând după sau dincolo și substantivul physis, însemnând natură. Deci metafizica studiază ceea ce este dincolo de lumea fizică. Ontologia. Termenul ontologie provine din cuvântul latinesc ontologia, care derivă la rându-i din grecescul „ontos” care înseamnă ființă. Deci cuvântul ontologie ar însemna știința ființei și uneori se folosește interșanjabil cu cel de metafizică. Cauza și efectul. Sunt două fenomene care se leagă unul de altul ca și acțiune și reacțiunea. Râul a crescut, că undeva pe parcurs a plouat sau cineva a deversat mai multă apă în râu. Dualismul pshio – fizic. Termenul dualism provine din latinescul duo, însemnând doi sau dublu Dualismul este perspectiva după care lumea este constituită după două tipuri de substanțe fundamentale distincte și ireductibile. „Substanță însemnând aici doar materialul ca atare din care este alcătuită realitatea.” Exponentul aceste gândiri este Renne Descartes(1596 – 1650) și a ajuns să fie numit dualismul cartezian(după cele două axe de coordonate( x și y). Deci acest dualism ne spune că cele două categorii(substanțe) nu pot fi analizate una în termeni celeilalte. Una din formele practice a dualismului cartezian este așa numitul dualism „psiho – fizic.” Astfel în cazul dualismului cartezian avem două tipuri de substanță fundamentală, unul este mintea sau spiritul, iar celălalt tip fundamentală de substanță este este corpul(sau materia, sau fizicul). În cadrul acestui dualismului cartezian se spune că Dumnezeu a creat îngeri și pietrele și nimic alt ceva. În acest caz dualismul ar da metafizica perfectă a unui așa univers. În acest caz răspunzând la întrebarea „Ce este?” Adepți acestui curent filozofic au afirmat că nu există decât acestă dualitate psiho–fizică.

Monism-ele. Cuvântul monism derivă din grecescul monos, însemnând singular. Monismul este punctul de vedere după care există un singur fel de substanță din care este alcătuit totul. Principalele monism-e sunt următoarele: a). Panpsihismul(sau idealismul, sau idealismul obiectiv) este punctul de vedere după care totul ceea ce există are un caracter de minte/spirit/psihic(poporul evreu era un puternic popor monist). b). Panteismul, conform panteismului, tot ce există este o parte a lui Dumnezeu(indieni sunt un puternic popor panteist). Exponentul principal a fost Baruch Spinoza(1632 – 1677). c). Monismul neutru, este punctul de vedere după care există o singură substanță fundamentală, nici asemănătoare mentalului, nici materială, mai degrabă să devină una sau alta. Materialismul. Materialismul are un punct de vedere după care tot ce există are un caracter de corp sau materie. În acest caz materialiști sau lăsat ghidați de „științele natural”, iar răspunsul lor la întrebarea „Ce este?” . Aici au intrat mulți oameni de știință carea, au afirmat că în final totul este alcătuit de materie. d). Fizicalismul. În epoca modernă a timpurilor noastre, concepția asupra universului s-a schimbat foarte mult față de concepțiile „științelor naturi” și în acest caz au dispărut cu bună știință termenul de materie. În locul materiei au apărut o seri de lucruri(fenomene) precum energie, câmpuri și forțe care au început să ocupe un loc fundamental în cunoașterea realități oferit de știința contemporană.

Mare Zeu Vasile, Vasile împreună cu Zeii Medii. Mare Zeu Vasile, Vasile în postura Diamant.

Fizicaliștii

În acest caz gânditori ghidați de știința contemporană au început să se auto-considere „fizicaliștii”. În cadrul acestui nou tip de filozofie totul se reduce la tipurile de lucruri studiate de științele fizice. Totuși fizicaliștii au înlocuit vechea concepție dualistă psiho-fizic cu noua lor concepție denumită teoria identități minte-creier sau materialism esențial. În acest caz fizicaliștii susțin că mintea este identică cu creierul(sau creierul și sistemul nervos central). Liberul arbitru ca problemă metafizică. Științele naturi ne dau în general explicații cauzale(precum fiecare cauză are ca rezultat un efect). În acest caz fizicaliștii spun că fiecare cauză(eveniment) este legic necesar fiind evenimente care îl preced și condițiile pe fondul care se petrece. Următoarele capitole ale filozofiei nu le vom trata: „Filozofia minții”, „Filozofia limbajului”, „Etica”(filozofia socială și politică). Dacă vom avea tangență cu anumite explicații ale acestor capitole le vom trata acolo.

Filozofia religiei. În epoca antică, trecută și prezentă filozofii au căutat răspunsuri la întrebările ridicate de credințele religioase. În acest fel filozofii au argumentat că în toate cercetările lor ei se sprijină pe rațiunea umană „neajutorată;” ea folosește analiza și raționamentul. În acest caz Biblia este o revelație divină(inspirație), în acest caz aceste adevăruri sunt inaccesibile prin alte mijloace. Spre deosebire de filozofie, religia se sprijină pe credință. Despre credință filozofi spun că este irațională și nu se sprijină nici pe un document palpabil în prezent. Astfel se naște între filozofie și religie o dispută care pune problema modului în care ar trebui abordată disputa dintre „rațiune și religie,” „rațiune și credință.” Cei care consideră că enunțul „Dumnezeu există” este un enunț propriu-zis(capabil să fie adevărat sau fals) se împart în trei categorii: a). teiști, care susțin că este un enunț adevărat, b), ateiști, care susțin că este un enunț fals, c). agnostici, care susțin că nu știu că este adevărat sau fals. Luând în calcul aceste trei opțiuni fundamentale, vom considera următoarele întrebări: Cum poate fi conceput Dumnezeu? Care este natura lui Dumnezeu? Există rațiuni separate de credința însăși, pentru a crede în Dumnezeu? Poate stabili rațiunea că există un Dumnezeu? Filozoful poate dovedi existența lui Dumnezeu?

Următoarele subiecte importante i-a preocupat foarte mult pe mari filozofi. 1). Problema răului – cum poate exista răul dacă există într-adevăr un Dumnezeu bun și atotputernic? 2). Nemurirea sufletului – întrebarea dacă oamenii au un suflet nemuritor, o parte spirituală supraviețuiește morții corpului. 3), Care este natura și posibilitățile experienței religioase, a cărei formă de maximă intensitate este numită experiență spirituală. Despre rațiune am vorbit, iar credința va fi explicată în detaliu lecțiile viitoare. Teologia este studiul lui Dumnezeu, al atributelor Sale, al relație Sale cu lumea. Cuvântul derivând din greacă, theos = zeu, iar logos = cuvânt sau discurs. Tot ce poate fi stabilit prin rațiune umană singură – adică independentă de orice relevație – este denumită teologie naturală. Deci în acest caz, spunem că teologia naturală este acea parte a teologiei care poate fi stabilită prin rațiunea naturală. Tot ce pretinde acceptarea unei dogme bazate pe revelația unei religii particulare este denumită teologie dogmatică. Dogma este o credință obligatorie pentru membri unei anumite religii. O poziție extremă este cunoscută sub numele de fideism(de la latinescul fides = credință), care susține că rațiunea nu poate stabili prin sine nimic despre Dumnezeu – astfel spus nu există teologie naturală. Foarte mulți filozofi interpretează enunțul „Dumnezeu există ” că „Există cel puțin și cel mult o ființă divină.” Mare Zeu Vasile, Vasile execută Sutra Neti. Mare Zeu Vasile, Vasile împreună cu Bagavan Vishnu, Marea Zeiță Sarasvati și diferite asane și Pranayama.

Dumnezeu ca persoană.

Dumnezeu ca persoană. Majoritatea credincioșilor cred că Dumnezeu este o persoană . Mai ales că în Biblie scrie că omul a fost făcut după chipul și asemănarea Sa. Dacă stăm și analizăm o persoană umană, vom vedea că ea se naște devine tânăr se căsătorește, face copii, vine bătrânețea și vine cel mai nedorit lucru „moartea.” În acest caz conceptul nostru despre persoană nu poate fi aplicat lui Dumnezeu, care este cu totul diferit față de noi. În acest caz filozofi au elaborat trei concepte de bază. a). Conceptul de persoană perfectă. Acest concept nu poate fi înțeles de ființele umane(concept neinteligibil). b). Conceptul de persoană imaterială. Filozofi argumentează aici că dacă sufletul supraviețuiește morți corpului, atunci nu avem, în principiu, nici un motiv să nu-l înțelegem pe Dumnezeu ca o persoană imaterială. c). Conceptul de persoană infinită. Eu v-am spus de multe ori că cuvinte ca: infinitatea, absolutul, eternitatea, veșnicia etc., nu pot fi exprimate cantitativ și calitativ cu mentalul uman. Concluzie, eu v-am spus că Tati Shiva(Dumnezeu) este făcut(alcătuit) din „CHIT.” Și că Domnia Sa, dacă vom încerca să-l înțelegem cu mentalul uman se află întotdeauna dincolo de acesta.

Natura lui Dumnezeu. În sens filozofi nu-l înțeleg pe Dumnezeu asemănător persoanelor umane. Astfel ei au elaborat cele trei concepte, imaterialitatea, infinitatea și perfecțiunea. Ca să ne arate ce înțeleg filozofi prin perfecțiunea lui Dumnezeu, ei i-au dăruit atribute divine(sau „proprietățile dumnezeirii”). Acestea sunt omnisciența, omnipotența, imuabilitatea, eternitatea și atotbunătatea. Deci Dumnezeu este omniscient sau atotștiutor. Dumnezeu este omnipotent, sau atotputernic. În acest caz spun filozofi că Dumnezeu a creat lumea „din nimic”(nihilo). Mai mul ei afirmă că Dumnezeu a creat lumea într-un mod pe care oameni nu pot purcede să-l înțeleagă. Dumnezeu este imuabil, sau neschimbător. Dumnezeu este etern(veșnic). Dumnezeu este omnibenevolent, sau atotbun.

Concluzie generală. După toate aceste concepte și atribute divine ne dăm seama de limitările omului filozof de al înțelege pe Tati Shiva(Dumnezeu). Nu deja-ba Mari Zeii consideră ființele umane ca animale a lor(animale zeiești). Deci omul sau filozoful este setat în corpul subtil, dar mai ales în învelișul de pranayama la asemenea valori încât e imposibil să se elibereze singur. Și este și mai greu să depășească condiția umană în care se află(animal zeiesc) fără sprijinul Marilor Zeii. Noi în cadrul Yogi Noastre nu vom acorda nici o importanță acestor mari filozofi. Ei au titluri umane, care sunt date de unul altuia și care nu sunt recunoscute de nici un Semizeu. Deci acești oameni au corpul subtil setat pe valorile umane, adică toată cunoașterea lor este obținută cu ajutorul organelor de simțuri și nici de cum nu au un titlu yoghin sau „Merit Yoghin”.

Mare Zeu Vasile, Vasile în postura Lumânare. Mare Zeu Vasile, Vasile și diagnosticul după aspectele limbi.